EXCLUSIV | „E succesorul lui Teixeira”. Lovitura dată de FCSB cu fotbalistul aflat sub comanda lui Teja: „E foarte talentat și a mai pus și mușchi pe el”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Matei (25 de ani) primește laude la foc continuu, după ce a semnat cu FCSB. După ce a avut evoluții bune în străinătate, la Rijeka sau Volyn Lutsk, mijlocașul a ales să se reîntoarcă în România, mai exact la vicecampioană, de unde plecase pe ușa din dos, inițial, în 2011. Iar mutarea făcută de echipa antrenată de Mihai Teja a fost sautată și de Andrei Ciolacu (26 de ani), care a fost invitat, luni dimineața, la ProSport LIVE. 

Fostul atacant rapidist a evidențiat atuurile lui Florentin Matei, despre care a spus că este urmașul unui fotbalist foarte apreciat la FCSB: „E foarte talentat, l-am văzut la Astra, fiind elementul principal în echipa lor. A luat și campionatul în Croația. Să iei campionatul cu Rijeka atunci când mai sunt Dinamo Zagreb și Hajduk… Pe atunci era mult mai abil, mai tehnic, acum a mai pus mușchi pe el. Consider că e o achiziție bună pentru Steaua, consider că e succesorul lui Teixeira”, a declarat fostul jucător al Rapidului, la ProSport LIVE.

Florentin Matei va avea parte de o luptă acerbă pentru primul „11” al FCSB, unde va avea drept concurenți pe post fotbaliști de pe urma cărora Gigi Becali plănuiește să obțină mulți bani. Numărul 70 de la FCSB va încerca să se impună în fața lui Florin Tănase, Olimpiu Moruțan sau Teixeira. 

În 2011, cuvintele lui Gigi Becali l-au afectat pe Florentin Matei și l-au făcut pe talentatul mijlocaș ofensiv să transmită că nu mai vrea să mai audă de fotbalul din România. Promisiune de care s-a ținut până în iarna acestui an: „Da, am terminat definitiv cu Steaua! Nu-mi pare rău că am plecat de la această echipă. Bine că am scăpat de acolo. În România nu voi mai juca la nicio echipă. Asta e clar! Sunt dezamăgit de tot ce am pățit la Steaua. Mihai Stoica nici nu cred că știe că mi-am reziliat contractul cu această echipă. Voi pleca să joc în străinătate”, spunea Matei, furios că fusese alungat înainte să apuce să-și demonstreze talentul la echipa mare a clubului la care a crescut.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama ei vitregă
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama…
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei lui
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei…
×